vineri, 26 februarie 2016

Sagrada familia



  O minunatie si o podoaba arhitectonica, impresioananta prin detalii, coplesitoare prin culorile care se revarsa in interior...
     Desi am avut ocazia sa o vizitam a doua oara, dupa doi ani, acum bucuria a fost cu atat mai mare pentru ca au resuit si copii sa vada aceasta capodopera pe care Gaudi a lasat-o posteritatii. Inca se lucreaza la detalii, dar toate urmeaza planul maretului artist care impresionat inca de mic de natura a dorit sa adune in opera sa macar o parte din frumusetile Creatorului: crengile arborilor rasfirate spre cer, zborul spiralat al gazelor, gingasia florilor, culorile curcubeului .... si multe altele!
       Toate se imbina atat de armonios incat nu te mai saturi sa privesti, sa te minunezi!
       Si toate spre lauda lui Dumnezeu, o ofranda adusa Sfintei Familii, ce este reprezentata la loc de cinste la intrarea in Catedrala in diferite impostaze importante: drumul Maicii Domnului pe catar alaturi de Sfantul Iosif, Nasterea din iesla Betleemului - in care ingerii vegheaza cantand, pastorii piosi se inchina iar magii aduc daruri; Iosif cu fiul sau Iisus in Templu, cand l-a regasit. In mana artistului piatra parca s-ar fi transformat in lut, atat de fine si expresive sunt detaliile.
   Langa catedrala se afla scoala in care a lucrat maestrul impreuna cu ucenicii sai; acolo s-au pastrat schitele, obiectele de lucru, mobilierul de care s-a servit Gaudi pe toata perioada constructiei. Vreme de 40 de ani, incepand cu 1882, acesta a lucrat si a pus bazele catedralei alaturi de echipa de constructori iar in ultimii 15 ani s-a dedicat exclusiv acestei creatii. In  subsol sunt expuse schite si planuri, machete de care s-au folosit mesterii, dar si bucati din catedrala distrusa in urma razboiului Civil dintre 1936-1939, care a afectat o mare parte a constructie. 
Cu toate acestea schitele originale si machetele au putut fi salvate, astfel ca au ajutat si sunt de folos in continuare pentru desavarsirea catedralei, posibil in 2026.

O declaratie a lui Gaudi, care apare alaturi de fotografiile din muzeu, m-a emotionat pana la lacrimi:
"Nu am nici un regret, ca nu am terminat aceasta biserica".
Si pe buna dreptate, caci pe an ce trece devine tot mai infloritoare, detaliile celor 18 turnuri prind contur si se inalta stralucitoare spre soare.

   
   Dupa vizita in muzeu am mai admirat inca o data exteriorul si ne-am indepartat cu pasi usori; inca o privire, o rugaciune, o multumire!

      Cu pogorirea Sfantului Duh, Tu luminezi si faci sa rodeasca arta pictorilor, inspiratia poetilor, gandirea savantilor. Cu puterea cunoasterii de sus patrund ei legile Tale, luminandu-le adancul intelepciunii Tale de Ziditor. Lucrarile lor si fara de voie Te marturisesc: O, cat de mare esti in operele lor, cat esti de mare in omul pe care Tu l-ai facut!
    Slava Tie, Celui ce Ti-ai aratat puterea in legile ce carmuiesc zidirea;
    Slava tie, ca toata faptura e plina de legile pe care i le-ai randuit;
    Slava Tie, pentru tot ce ni s-a descoperit prin harul Tau;
    Slava Tie, pentru ceea ce cu intelepciune ne-ai ascuns;
    Slava Tie, pentru geniul mintii omenesti;
    Slava Tie, pentru puterea de-a lucra cele de folos;
    Slava Tie, pentru limbile de foc ale inspiratiei;
    Slava Tie, Dumnezeule, in veci!



Postări populare